Centrul Media pentru Tineri  
Facem auzită Vocea Copiilor și a Tinerilor!
Centrul Media pentru Tineri
09 iunie 2016
336
VIDEO// Trei motive pentru a urma o școală profesională

Pentru unii tineri, școlile profesională reprezintă o opțiune – „în cazul în care nu voi fi admis acolo unde vreau”. Alți tineri aleg cu entuziasm educația vocațională și își construiesc o carieră în domenii precum marochinăria, croitoria, panificația, culinăria, construcții și altele.

 Am găsit trei motive care te-ar ajuta să înțelegi dacă vrei să-ți continui studiile la o școală profesională:

1. După absolvire ai mai multe șanse de a fi angajat. Explicația e simplă, conform Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), la data de 24.05.2016 erau în evidență 8499 de locuri de muncă vacante. Dintre acestea, pentru persoanele cu nivel de instruire  profesional, ANOFM oferea 6159 locuri de muncă, în timp ce pentru persoanele cu nivel de instruire superior şi mediu de specialitate erau oferite 2340 locuri de muncă vacante.

2. Studiile la o școală profesională îți dezvoltă abilități practice, ce pot fi aplicate, mai apoi, în gospodăria proprie, la o afacere inițiată în sat sau în oraș, la o întreprindere la care vei deveni angajat.

3. La o școală profesională, profesorii vor pune accent pe abilitățile și talentul fiecărui om. Studierea se va baza pe munca practică, și nu doar pe teorie. Perioada de învățare va fi mai scurtă (în funcție de domeniul preferat), și totuși vei avea timp să cunoaști colegi cu aceleași interese, ceea ce te va ajuta să pătrunzi mai repede pe piața muncii.

Dacă tot eziți, urmărește și acest video:

 Spotul face parte dintr-un proiect în cadrul căruia vor fi distribuite mai multe materiale informative pe portaluri web și la unele posturi tv din țară. Astfel, vă vom aduce poveștile de succes ale unor tineri care învață la școli profesionale din Republica Moldova.

Proiectul este implementat de către AO Centrul Media pentru Tineri în colaborare cu Centrul pentru Educație Antreprenorială și Asistență în Afaceri (CEDA), cu susținerea financiară a  Agenției Austriace de Dezvoltare (ADA).

 

Comentarii
În zilele de 21 și 22 iulie, tinerii autoreprezentanți din Hâncești au fost implicați în cadrul unui training de comunicare și promovare în spațiul public, desfășurat de echipa Centrului Media pentru Tineri.
Tinerii cu vârsta cuprinsă între 14 și 20 de ani sunt invitați să se înscrie la MediaLab -  laborator de instruiri media pentru tineri. Timp de o lună, participanții vor învăța să filmeze și să-și monteze un film de un minut, vor afla regulile de bază ale...
Facebook
OK.RU

SUS