Centrul Media pentru Tineri  
Facem auzită Vocea Copiilor și a Tinerilor!
Centrul Media pentru Tineri
24 noiembrie 2016
258
TalkForum// „Vrem ca orașul Hâncești să devină cât mai accesibil pentru toți”, Nicolae Mironov

„Nu am utilizat scaunul rulant din copilărie. Eram foarte energic și la 13 ani am căzut dintr-un copac. După ce am stat la spital și am început să mă simt mai bine, o perioadă n-am mai mers la școală. Eram trist, retras, nu voiam să mă vadă nimeni. Cu ajutorul familiei am încercat să depășesc toate aceste bariere. Întâi mergeam în oraș câte puțin, până când mi-a intrat în sânge dorința de a ieși.

Am absolvit gimnaziul, apoi am decis să merg la colegiu, să am o profesie. Într-o zi am făcut cunoștință cu Iuliana Tabacari, o prietenă care lucrează la „Pasărea Albastră”. Acolo mi-a plăcut cum m-au privit copiii și am hotărât să fac voluntariat, să le acord atenție lor. 

Acum sunt un tânăr activ din Hâncești, fac parte dintr-un grup de autoreprezentanți și împreună încercăm să schimbăm societatea, să facem orașul Hâncești mai accesibil. Într-o zi mă plimbam prin oraș și am observat că o bordură se construiește greșit. I-am scris primarului pe o rețea de socializare, el mi-a răspuns scurt, dar porțiunea a fost reconstruită și a devenit accesibilă”, a spus Nicolae Mironov, la Talk Forum Autoreprezentare, ediția a doua. 

 

Talk Forum Autoreprezentare - eveniment organizat de AO Centrul Media pentru Tineri, cu susținerea IM Swedish Development Partner.

Comentarii
La 26 aprilie, în mai multe țări din lume este marcat „Denim day”. În această zi oamenii sunt încurajați să poarte blugi ca și formă vizibilă de susținere a victimelor violuluiui și manifestare împotriva stereotipurilor care promovează cultura violului.
Vineri, 28 aprilie, de la ora 11:00 în Holul ULIM (Vlaicu Pîrcălab, 52) se va desfășura Acțiunea de caritate „Din inima ULIM”. Evenimentul este organizat pentru toți cei care doresc să participe la un act de caritate și să promoveze implicarea studenților în...
În perioada 23-29 mai, în portul Halicarnas aflat pe coasta Mării Egee va avea loc a 18-a ediție a Festivalului Internațional de Dans din Bodrum (FIDB), cu zeci de dansatori, artiști, jurnaliști și voluntari din întreaga lume. Festivalul Internațional de Dans din Bodrum este...
Joi, 30 martie 2017, la ora 10.00 a fost lansată, printr-o conferință de presă, campania națională de promovare a angajării tinerilor cu nevoi speciale „Eu vreau și pot”. Campania are scopul de a informa angajatorii și implicit, familiile tinerilor cu nevoi speciale și societatea...
El este tânărul chitarist care a cucerit scena națională și a evoluat pe cea internațională. Se dedică totalmente muzicii atunci când evoluează. Pavel Pașcan este cel care a învățat să mânuiască bine chitara la doar 15 ani și povestește cu entuziasm despre experiența sa...
O colecție de peste 1800 de biografii ale oamenilor celebri născuți la noi sau care au rădăcini basarabene și s-au realizat pe plan internațional sunt incluse în „Cartea de Aur a Basarabiei și a Republicii Moldova”. Denis Roșca, autorul lucrării, consideră că oamenii din...
Facebook
OK.RU

SUS