Centrul Media pentru Tineri  
Facem auzită Vocea Copiilor și a Tinerilor!
Centrul Media pentru Tineri
16 septembrie 2016
260
Tânăr Voluntar
Arta mehndi – iubire, respect și trend

„Mehndi” este o tehnică de pictare a palmelor și a tălpilor, echivalentul tatuajelor temporare, care se practică mai bine de 5000 de ani. Arta mehndi are o adevărată istorie. Tradiția spune că în ziua nunții, mirele, mireasa și invitații sunt pictați cu henna pe corp. Miresei i se acordă o atenție specială, fiind nevoie de mai mulți mehndi-artiști pentru a înfrumuseța corpul tinerei.

 

Arta mehndi simbolizează iubire și respect, dar în funcție de model, semnficația desenelor poate fi una diferită:

  • Frunzele simbolizează vitaliatea
  • Florile și petalele semnifică fericire și armonie
  • Liniile sunt simbolul norocului
  • Penele păunului semnifică frumusețea
  • Fluturii simbolizează schimbarea vieții

Desenele sunt efectuate cu ajutorul hennei - o pastă verde-maronie obținută din frunze și ramuri de planta henna. Această pastă se mai folosește la vopsirea părului și la colorarea unghiilor. Avantajul vopsirii părului cu henna este că aceasta nu arde părul, ci îl face mai sănătos, mai lucios, te poate scăpa de mătreață și de căderea părului, în cazul în care henna este naturală.

În Republica Moldova, mehndi a apărut acum câțiva ani, iar în ultimele luni, tot mai multe tinere sunt gata să facă adevărate opera de artă pe corpurile fetelor, utilizând pasta de henna.

Pentru a afla cât de dornice sunt tinerele din Moldova de tatuajele temporare, am discutat cu Elena Muchieviț, mehndi-artistă:

„De trei ani sunt pasionată de tatuajele cu henna. Mehndi este o artă "tânără", dar foarte înfloritoare. Timp de câţiva ani ea a reuşit să cucerească inimile moldovencelor. Anul 2016 este perioada unui interes nemaipomenit a mireselor noastre faţă de desenele pentru nuntă, îndeosebi față de cele de culoare albă.

În ultimele luni am pictat mai mult de 15 mirese şi mă bucură enorm faptul că ele au ales să fie originale şi unice. De regulă, vârsta clientelor mele este de 16-60 de ani. Preţul unui desen depinde de mai mulţi factori, precum, modelul ornamentului, marimea lucrării şi tipul de material folosit pentru efectuarea ei, henna naturală sau vopsea pentru body art. Cel mai simplu desen va costa aproximativ 80 de lei”.

Cu toate că mehndi este o artă frumoasă, ce face femeia să fie mai femenină, mai atrăgătoare, aceasta are și efecte adverse: „Henna este o plantă, frunzele căreia au un pigment puternic folosit pentru proceduri cosmetologice. Sub forma curată, henna nu poate provoca alergie, aceasta fiind un antiseptic natural, însă coloranţii sintetici, adaugaţi la henna pentru a-i amplifica proprietăţile, a-i da o culoare mai întunecată, sau pentru a fixa pigmentul în piele, pot provoca iritații ale pielii.

Tocmai din acest motiv, trebuie să cunoaștem cu ce tip de henna ne este efectuat desenul și ce pigmenți conține” , a spus specialista în arta mehndi, Elena Muchieviț.

 Mihaela Talambuța, jurnalistă stagiară la Centrul Media pentru Tineri.

Tânăr Voluntar
Tânăr Voluntar
Comentarii
Mâncare, cărți, rechizite, haine, produse de igienă - sunt doar câteva dintre lucrurile de care are nevoie un student. Costurile urcă la mii de lei, iar dacă mai punem și ieșirile cu prietenii, un salariu mediu pe economie ar fi tocmai potrivit pentru o viață de student fără grija...
Pentru ca elevii să aibă șanse mai mari de a obține performanțe la studii profesorii de la  liceul „Evrika” din Râbnița asigură gratuit, după ore, şedinţe de meditații la disciplinele: Matematică, Biologie, Fizică, Chimie, Română, Informatică. Tinerii din...
Un peisaj mioritic a fost ilustrat pe un perete din holul liceului cu predare în limba română „Mihai Eminescu” din satul Corjova, Dubăsari. Elevii pasionați de pictură și culori au lucrat două săptămâni în realizarea acestui graffiti.
În cadrul training-ului de educație mediatică desfășurat de Centrul Media, tinerii de la liceul „Evrika” din Râbnița au ajuns la concluzia că o platformă web a liceului le va oferi mult mai multe posibilități de afirmare, decât formatul tipărit în care este.
Au îmbrățișat pe stradă oamenii din oraș și le-au oferit mesaje motivaționale. Prin această activitate, copii și tineri din Hâncești au promovat diversitatea și au marcat Săptămâna Națională a Voluntariatului 2016, „Hai în gaşca voluntarilor!”.
În pauză la microfonul radio! Așa își vor petrece cele 15 minute din pauza mare elevii de la liceul „Lucian Blaga” din Tiraspol, difuzând emisiuni specifice la postul de radio pe care îl au de mai mulți ani în școală, dar pe care îl foloseu doar...
Facebook
OK.RU

SUS